The presence of the holy Arpadian kings in the churches of the nobility: cult or social aspiration? - Iconographic analysis / Prezența regilor sfinți arpadieni în bisericile nobilimii: cult sau aspirație socială? - Analiză iconografică

 Case study: The iconographic cycle in the church of Mălâncrav.

    This essay aims to highlight the presence of the holy Arpadian kings in the churches of the nobility in Transylvania and the Kingdom of medieval Hungary, trying to elucidate the way in which the nobility perceives the dynastic sanctity, more precisely, whether the rendering of the three saints in churches represents a social aspiration or a cult.

   The cult of the three Hungarian holy kings is initially diffused in the kingdom with the support of the Arpadian dynasty. Stephen I, the first Christian king of the Kingdom of medieval Hungary, ruled between 1000 / 1001-1038 and was one of the main promoters of Christianity. In his lifetime, based on the principle of primogeniture, he named his son Emeric (Imre) as heir to the royal throne, but died in 1031 without being crowned. In 1083 both Stephen I and his son Emeric are canonized at the initiative of King Ladislas I (1077-1095),[1] a political movement that allowed him to legitimize his position as king challenged at the time. The hagiographic sources that present the lives of the two canonized saints reflect the ideals of the time. Thus, Saint Stephen is presented as an ideal Christian king, and Saint Emeric presents an ideal model of a chaste prince.[2] A century later, at the initiative of King Bella III of Hungary, Ladislas was also canonized.[3] representing the model warrior-king, being named Athleta Patriae.[4]

   With the change of the ruling dynasty at the beginning of the 14th century, the cult of the holy kings will be intensively promoted throughout the kingdom, being observed a devotion through art.[5]

   The earliest artistic evidence (murals) in which the three holy kings are depicted as a group dates from the second half of the 14th century.[6] Historians believe that the religious center in Oradea played an essential role in spreading the iconography of the sovereigns. Wehli argues this hypothesis by the presence of the effigy of St. Ladislas and the statues dedicated to the kings in the cathedral.[7] Although the diocese of Oradea played an important role in spreading the cult of dynastic sanctity, it was not the only promoter.[8]

   At the end of the 14th century and the beginning of the 15th century, the presence of the holy kings can be observed in many churches patronized by noble families.[9] In most representations one can notice an artistic composition in which groups of two or three characters are depicted. The most important examples are the churches in Sălard (Szalárd), Tileagd, Remetea.[10]

   The church in Sălard belonged to the Csáki family. At the beginning of the 15th century, under the patronage of the nobleman Nicholas de Csaak, the edifice was transformed into a Franciscan monastery, and the researches of the wall allowed the identification of a painting in which Saints Stephen and Emeric are represented.[11] In the case of the churches from Tileagd (patronized by the Telegdi family)[12] and Remetea (patronized by the nobles from Valea Roșiei), the representatives of the three holy kings can be observed.[13]

   The manner of representation of the cult was not homogeneous throughout the territory of medieval Transylvania, so the composition of two or three characters was not respected in all cases. In this context, the church of Mălâncrav village, patronized by the Apaffi family since 1305, stands out from the above-mentioned buildings.[14] The church has come to the attention of researchers since the late 19th century and the iconographic program of the sanctuary where five male characters are represented has created long historiographical disputes throughout the 20th and 21st centuries. They are represented as a group on the middle register of the southern wall of the choir with polygonal closure, but their identity can be deduced only on the basis of formal and circumstantial criteria, in the absence of inscriptions.

    The first extensive research that aims to identify the characters portrayed in this fresco is from 1912 and was written by Victor Roth. The researcher suggests the presence of dynastic sanctity in the kingdom of medieval Hungary, but in order to determine the identity of the two saints located at the extremities of the group he does not offer plausible arguments. V. Roth considers that the two characters could be members of the Apaffi family without taking into account the construct of the sanctity of the characters.[15]

   A generally accepted argument is that of Lászlo Éber who believes that St. Stephen, Emeric and Ladislas are represented in the painting together with Bishop Gerard de Cenad (Csanád),[16] but the fifth saint remains enigmatic.

   In 1967, Vasile Drăguț together with Virgil Vătășianu published the second cumulative research that directly targets the iconographic cycle from Mălâncrav. Drăguț is of the opinion that the youngest character could be Louis IX of France, his representation in Transylvania not being out of the ordinary. Thus, the art historian suggests a series of analogies identified on the territory of Transylvania in order to support the argument. He metions the iconographic cycle from Sântana de Mureș (Marosszentanna), Sic (Szék, Sechen, Cluj County), Bistrița (Beszterce, Bistritz), Mediaș (Medyes, Mediasch). Anca Gogâltan rejects this theory, considering that the characters in the mural painting could be identified as Saint Nicholas,[17] Saint Stephen, Saint Ladislas, Saint Sigismund of Burgundy and Saint Emeric.

    Subsequent research conducted by Dragoș Gheorghe Năstăsoiu disputes the hypotheses according to which the bishop represented in the painting is Saint Gerard or Nicolae. He considers that the first character is St. Bishop Adalbert, so he argues for this hypothesis based on primary written sources such as medieval documents in which the bishop is mentioned in the presence of dynastic sanctity and based on visual sources (paintings, tiles, etc.) in the Kingdom of Hungary.

   From the point of view of the rendering of the iconographic cycle from Mălâncrav, the five characters are depicted as a group on a blue-gray background, the whole scene being delimited with the help of a decorative strip. The composition manages to highlight the attributes of the sanctity of the five characters and at the same time to impose the image of group unity.[18]

   The first character, from left to right, suggests the image of a young man with curly hair who does not wear a crown (Saint Emeric).[19] The clothing is specific to the elites, respecting the "fashion" of the end of the 14th century, the beginning of the 15th century. The saint wears a short brown tunic almost molded on the body, cloak, and at the level of the lower limbs can be seen the sharp footwear (specific to the nobility) and the pair of chausses.[20]

   The second character, Saint Sigismund of Burgundy, is depicted as a middle-aged man with black hair, a beard and a mustache, dressed in a short tunic and a mantle decorated with geometric motifs, pointed shoes and chausses. He holds a scepter with fleuron in his left hand, and a sphere in his right hand. With certainty, he also wore a crown on his head, the traces of which can be seen superficially due to the state of preservation.[21]

   At the center of the iconographic cycle is St. Stephen of Hungary. He is depicted as an elderly person with a long beard and white hair. He wears a long tunic, a cloak and pointed shoes, a crown, a scepter in his right hand, and a globe in his left hand.[22]

   The fourth character, Saint Ladislas, presents an attribute of sanctity, namely the battle axe he holds in his right hand and the globe he holds in his left hand. Also, like the characters described above, Saint Ladislas wears on his head a crown and clothes specific to the elite (short tunic, pointed shoes, cloak, chausses).[23]

   The last saint represented in this iconographic cycle is Saint Bishop Adalbert as suggested by the episcopal vestments and the miter and the episcopal staff.[24] He looks like an old man with white hair, mustache and beard.[25]

   The dating of the mural painting in the sanctuary of the church from Mălâncrav coincides with the first half of the 15th century, the art historians proposing two dating methods, 1404-1405,[26] respectively 1420.[27]

   Therefore, based on the examples presented, it appears that this cult of the holy Arpadian kings spread in the Kingdom of medieval Hungary in the second half of the 14th century and the first half of the 15th century. It benefited from a strong royal support and was present in the churches of the Transylvanian nobility. A plausible argument to support this statement could be the desire to exalt the status of noble families, so kings are represented wearing a type of clothing specific to the elite. Based on the literature studied so far, I could not deduce with certainty whether or not the way in which the dynastic sanctity is rendered in murals in noble edifices is a material reality of families, but it is certain that the way of representation was not homogeneous, so compositions consisting of groups of two, three or even five characters can be seen.

Daniel Gligan

References

Specialty literature:

Crăciun Doina Elena - L’image politique comme manifeste? Considérations sur la fresque des saints rois dans l’église (luthérienne) de Mălâncrav (XVe siècle), BUCEMA, 2015.

Gogâltan Anca, The Holy Hungarian Kings, The Saint Bishop and the Saint King in the sanctuary of the church at Mălâncrav, Ars Transsilvaniae XII-XIII, 2002-2003.

Năstăsoiu Dragoș Gheorghe, A Holy Bishop among Holy Kings in the frescoes of Mălâncrav, Transsilvanica, 2017.

Online resources:

Medieval and renaissance store, https://www.medievalandrenaissancestore.com/p-5107-chausses-13th-14th-century-linen-tt-512.aspx

---

[1] In 1083, at the king's initiative, five canonizations took place. in addition to King Stephen I and his son Emeric, three bishops are canonized (Gerard, Andrei-Zorard and Benedict).

[2] Doina Elena Crăciun- L’image politique comme manifeste? Considérations sur la fresque des saints rois dans l’église (luthérienne) de Mălâncrav (XVe siècle), BUCEMA, 2015, p.5.

[3] In 1192.

[4] Doina Elena Crăciun, op. cit., p.5.

[5] The Anjou dynasty was interested in promoting and spreading the cult of the Holy Arpadian kings in order to gain political capital. The cult did not remain homogeneous and did not present a rigid formula of its members, because in mural painting, this triad was joined by another holy king, Sigismund of Burgundy, a cult promoted by Sigismund of Luxembourg in the early fifteenth century. At the same time, by promoting dynastic sanctity, the exponents of the Anjou dynasty wanted to legitimize their right to the crown of St. Stephen, considering themselves the descendants of the Holy Kings.

[6] The research carried out so far signals the presence of Saint Ladislas in mural paintings since the first half of the 14th century.

[7] Anca Gogâltan, The Holy Hungarian Kings, The Saint Bishop and the Saint King in the sanctuary of the church at Mălâncrav, Ars Transsilvaniae XII-XIII, p.11.

[8] Ibidem.

[9] Their representation in churches becomes a fashion in noble circles.

[10] Anca Gogâltan, op cit., p.10.

[11] Ibidem.

[12] The frescoes are in a precarious state of preservation.

[13] Anca Gogâltan, op cit., p.10.

[14] Dragoș Gheorghe Năstăsoiu, A Holy Bishop among Holy Kings in the frescoes of Mălâncrav, 2017, Transsilvanica, p.90.

[15] Given that the church was patronized by the noble family Apaffi, and the donor of the mural is Nicolae Apaffi himself, V.Roth considers that the patron of the church wanted to be represented with the Holy Kings of medieval Hungary in order to display his social status. This hypothesis will be challenged in future studies aimed at researching the iconographic cycle in Mălâncrav.

[16] It is known that the donor of the fresco was familiar with the cult of St. Gerard. In the 15th century, when the noble residence was moved from Mălâncrav to Nușeni, Nicolae of Appaffi dedicated the church to this bishop.

[17] The patron saint of Nicolae of Appaffi.

[18] Gogâltan, op. cit., p.7.

[19] Ibidem.

[20]https://www.medievalandrenaissancestore.com/p-5107-chausses-13th-14th-century-linen-tt-512.aspx ,

 ,,Chausses, hosen or leggings were tight form fitting leg wear worn throughout the Middle Ages. Linen was the most common fabric for the chausses although they were also made from wool. Our pair of chausses made with a linen blend is suitable for 13th or 14th century wear. Designed to tie or "point" onto medieval braies and like the originals cut on the bias for flexibility”.

[21] Gogâltan, op. cit., p.8.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem.

[24] Năstăsoiu, op. cit., p.91.

[25] Gogâltan, op. cit., p. 8.

[26] In the first half of the 15th century, the patron of the church, Nicolae Appaffi, took part in the war alongside Sigismund of Luxembourg. If the painting was made during this period, then the sponsor aimed to highlight the non-recognition(?) of King Sigismund without representing him in the iconographic cycle.

[27] If the painting was made around 1420, then the sponsor wanted to highlight the recognition and reconciliation with the sovereign, thus representing his patron saint to the left of King Stephen I of Hungary.

Studiu de caz: Ciclul iconografic din biserica de la Mălâncrav

Eseul de față își propune să evidențieze prezența regilor sfinți arpadieni în bisericile nobilimii din Transilvania și Regatul Ungariei medievale, încercând să elucideze în limita posibilităților modul în care percepe nobilimea sanctitatea dinastică, mai exact, dacă redarea celor trei sfinți în biserici reprezintă o aspirație socială sau un cult.

Cultul celor trei dinaști sfinți maghiari este inițial difuzat în regat cu sprijinul dinastiei Arpadiene. Ștefan I, primul rege creștin al Regatului Ungariei medievale, a domnit între anii 1000/1001-1038 și a fost unul dintre principalii promotori ai creștinismului. Încă din timpul vieții sale, pe baza principiului primogeniturii, îl numește pe fiul său Emeric (Imre) ca moștenitor al tronului regal, dar moare în anul 1031 fără a fi încoronat. În anul 1083 atât Ștefan I cât și fiul său Emeric sunt canonizați la inițiativa regelui Ladislas I (1077-1095)[1], mișcare politică care i-a permis să își legitimeze poziția de dinast contestată la acea vreme. Sursele hagiografice care prezintă viețile celor doi sfinți canonizați reflectă idealurile vremii. Astfel, Sfântul Ștefan este prezentat ca un rege creștin ideal, iar Sfântul Emeric reprezintă un model ideal de prinț-cast[2]. Un secol mai târziu, la inițiativa regelui Bella al III-lea al Ungariei este canonizat și Ladislas[3], reprezentând modelul rege-sfânt războinic, fiind numit Athleta Patriae[4]. 

            Odată cu schimbarea dinastiei conducătoare la începutul secolului al XIV-lea, cultul regilor sfinți va fi promovat intensiv în întreg regatul observându-se o devoțiune prin intermediul artei[5].

            Cele mai timpurii dovezi artistice (picturile murale) în care sunt redați sunt redați cei trei regi sfinți ca grup datează din a doua jumătate a secolului al XIV-lea[6]. Istoricii consideră că centrul religios aflat la Oradea a jucat un rol esențial în vederea răspândirii iconografiei suveranilor. Wehli argumentează această ipoteză prin prezența efigiei Sfântului Ladislas și a statuilor dedicate regilor din catedrală[7]. Cu toate că episcopia de la Oradea a jucat un rol important în vederea răspândirii cultului sanctității dinastice, nu a fost unicul promotor[8].

            La sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului al XV-lea, prezența sfinților regi poate fi observată în numeroase biserici patronate de familii nobiliare^[9]. În cele mai multe reprezentări se poate remarca o compoziție artistică în care sunt redate grupuri de două sau trei personaje. Cele mai importante exemple sunt reprezentate de bisericile din Sălard (Szalárd), Tileagd, Remetea[10].

            Biserica de la Sălard a aparținut familiei Csáki. La începutul secolului al XV-lea, sub patronajul nobilului Nicholas de Csaak edificiul a fost transformat în mănăstire Franciscană, iar cercetările de parament au permis identificarea unei picturi în care sunt reprezentați Sfinții Ștefan și Emeric[11]. În cazul bisericilor de la Tileagd (patronată de familia Telegdi)[12] și Remetea (patronată de nobilii din Valea Roșiei) se pot observa reprezentările celor trei regi sfinți[13].

            Modalitatea de redare a cultului nu a fost omogenă pe întreg teritoriul Transilvaniei medievale, astfel compoziția de două sau trei personaje nu a fost respectată în toate cazurile. În acest context se distinge de edificiile mai sus menționate biserica satului Mălâncrav patronată de către familia Apaffi încă din anul 1305[14]. Biserica a intrat în atenția cercetătorilor încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar programul iconografic al sanctuarului unde sunt reprezentate cinci personaje de sex masculin a creat lungi dispute istoriografice de-a lungul secolelor XX și XXI. Aceștia sunt reprezentați ca un grup pe registrul median al paramentului Sudic al corului cu închidere poligonală, dar identitatea lor poate fi dedusă doar pe baza criteriilor formale și circumstanțiale, în lipsa inscripțiilor.

            Prima cercetare extensivă care își propune identificarea personajelor redate în această frescă provine din anul 1912 și a fost scrisă de Victor Roth. Cercetătorul sugerează prezența sanctității dinastice a regatului Ungariei medievale, dar în vederea determinării identității celor doi sfinți situați la extremitățile grupului nu oferă argumente plauzibile. V. Roth consideră că cele două personaje ar putea fi membrii familiei Apaffi fără să țină cont de constructul sanctității personajelor[15].    

            Un argument general acceptat este cel a lui Lászlo Éber care este de părere că în pictură sunt reprezentați Sfântul Ștefan, Emeric și Ladislas alături de episcopul Gerard de Cenad (Csanád)[16], dar cel de-al cincilea sfânt rămâne enigmatic.

            În anul 1967 Vasile Drăguț alături de Virgil Vătășianu publică cea de-a doua cercetare cumulativă care vizează în mod direct ciclul iconografic de la Mălâncrav. Drăguț este de părere că personajul cel mai tânăr ar putea fi Ludovic al IX-lea al Franței, reprezentarea lui în Transilvania ne fiind ieșită din comun. Astfel, istoricul de artă sugerează o serie de analogii identificate pe teritoriul Transilvaniei în vederea susținerii argumentului. Acesta amintește ciclul iconografic de la Sântana de Mureș (Marosszentanna), Sic (Szék, Sechen, județul Cluj), Bistrița (Beszterce, Bistritz), Mediaș (Medyes, Mediasch). Anca Gogâltan respinge această teorie, considerând că personajele din pictura murală ar putea fi identificate drept Sfântul Nicolae[17], Sfântul Ștefan, Sfântul Ladislas, Sfântul Sigismund de Burgundia și Sfântul Emeric.

            Cercetările ulterioare realizate de către Dragoș Gheorghe Năstăsoiu contestă  ipotezele conform cărora episcopul reprezentat în pictură este Sfântul Gerard sau Nicolae. Acesta consideră că primul personaj este Sfântul episcop Adalbert, astfel aduce argumente în vederea acestei ipoteze pe baza surselor primare scrise de tipul documentelor medievale în care episcopul este amintit în prezența sanctității dinastice și pe baza surselor vizuale (picturi, cahle etc) din Regatul Ungariei.

            Din punctul de vedere al modului de redare al ciclului iconografic de la Mălâncrav, cele cinci personaje sunt redate ca un grup pe un fundal gri-albăstrui, întreaga scenă fiind delimitată cu ajutorul unei benzi decorative. Compoziția reușește să pună în evidență și atributele sanctității celor cinci personaje și totodată să impună imaginea de unitate a grupului[18].

            Primul personaj, de la stânga la dreapta, sugerează imaginea unui tânăr cu păr creț care nu poartă coroană (Sfântul Emeric)[19]. Vestimentația este specifică elitelor, respectând ,,moda” sfârșitului de secol XIV, începutului de secol XV. Sfântul poartă o tunică scurtă maro aproape mulată pe corp, mantie, iar la nivelul membrelor inferioare poate fi observată încălțămintea ascuțită (specifică nobilimii) și perechea de chausses[20].

            Cel de-al doilea personaj, Sfântul Sigismund de Burgundia, este reprezentat ca o persoană de vârstă mijlocie cu păr negru, barbă și mustață, îmbrăcat într-o tunică scurtă și o mantie decorată cu motive geometrice, încălțăminte ascuțită și chausses. Ține în mâna stângă un sceptru cu fleuron, iar în mâna dreaptă o sferă. În mod cert, purta pe cap și o coroană a cărei urme se pot observa superficial din cauza stării de conservare[21].

            În centrul ciclului iconografic se află Sfântul Ștefan al Ungariei. Este reprezentat ca o persoană în vârstă, cu barba lungă și păr alb. Poartă o tunică lungă, mantie și pantofi ascuțiți, coroană, ține în mâna dreaptă un sceptru, iar în mâna stângă un glob[22].

            Cel de-al patrulea personaj, Sfântul Ladislas, prezintă un atribut al sanctității, respectiv toporul de luptă pe care îl ține în mâna dreaptă și globul pe care îl ține în mâna stângă. De asemenea, ca și personajele descrise în rândurile de mai sus și Sfântul Ladislas poartă pe cap coroană și veștminte specifice elitei (tunica scurtă, pantofi ascuțiți, mantie, chausses)[23].

            Ultimul sfânt reprezentat în acest ciclu iconografic este Sfântul episcop Adalbert după cum sugerează  veștmintele episcopale și mitra și bastonul episcopal[24]. Acesta apare ca un om în vârstă cu păr alb, mustață și barbă[25].

Datarea picturii murale din sanctuarul bisericii de la Mălâncrav coincide cu prima jumătate a secolului al XV-lea, istoricii de artă propunând două modalități de datare, 1404-1405[26], respectiv 1420[27].

Așadar, pe baza exemplelor prezentate reiese faptul că acest cult al sfinților regi arpadieni s-a răspândit în Regatul Ungariei medievale odată cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea și prima jumătate a secolului al XV-lea. A beneficiat de un puternic suport regal și a fost prezent prin excelență în bisericile nobilimii Transilvănene. Un argument plauzibil care să susțină această afirmație ar putea fi dorința de exaltare a statutului familiilor nobiliare, astfel regii sunt reprezentați purtând un tip de vestimentație specifică elitei. Pe baza literaturii de specialitate studiată până în prezent, nu aș putea deduce cu certitudine dacă modul în care este redată sanctitatea dinastică în picturile murale din edificiile patronate de nobili reprezintă sau nu o realitate materială a familiilor, dar este cert faptul că modul de reprezentare nu a fost unul omogen, astfel pot fi observate compoziții formate din grupuri de două, trei sau chiar cinci personaje.

Daniel Gligan

Listă bibliografică

Literatură de specialitate:

Crăciun Doina Elena - L’image politique comme manifeste? Considérations sur la fresque des saints rois dans l’église (luthérienne) de Mălâncrav (XVe siècle), BUCEMA, 2015.

Gogâltan Anca, The Holy Hungarian Kings, The Saint Bishop and the Saint King in the sanctuary of the church at Mălâncrav, Ars Transsilvaniae XII-XIII, 2002-2003.

Năstăsoiu Dragoș Gheorghe, A Holy Bishop among Holy Kings in the frescoes of Mălâncrav, Transsilvanica, 2017.

Resurse online:

Medieval and renaissance store,

https://www.medievalandrenaissancestore.com/p-5107-chausses-13th-14th-century-linen-tt-512.aspx

---

[1]În anul 1083 la inițiativa regelui au loc cinci canonizări. pe lângă regele Ștefan I și fiul său Emeric sunt canonizați și trei episcopi (Gerard, Andrei-Zorard și Benedict).

[2]Doina Elena Crăciun- L’imagepolitiquecommemanifeste? Considérationssur la fresque des saints roisdansl’église (luthérienne) de Mălâncrav (XVe siècle), BUCEMA, 2015, p.5.

[3]În anul 1192.

[4]Doina Elena Crăciun, op. cit., p.5.

[5]Dinastia de Anjou s-a arătat  interesată în promovarea și răspândire cultului  Sfinților regi  arpadieni pentru a câștiga astfel capital politic. Cultul nu a rămas omogen și nu a prezentat o formulă rigidă a membrilor săi, deoarece în pictura murală, acestei triade i s-a alăturat un alt rege sfânt, Sigismund de Burgundia, cult promovat de către Sigismund de Luxemburg la începutul secolului al XV-lea. Totodată, prin promovarea sanctității dinastice, exponenții dinastiei de Anjou doreau să-și legitimeze și dreptul la coroana Sfântului Ștefan considerându-se urmașii regilor Sfinți.

[6]Cercetările efectuate până în prezent semnalează prezența Sfântului Ladislas în pictura murală încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea.

[7]Anca Gogâltan, The Holy Hungarian Kings, The Saint Bishop and the Saint King in the sanctuary of the church at Mălâncrav, Ars Transsilvaniae XII-XIII, p.11.

[8]Ibidem.

[9]Reprezentarea acestora în biserici devine o modă în cadrul cercurilor nobiliare.

[10]Anca Gogâltan, op cit., p.10.

[11]Ibidem.

[12]Frescele se află într-o stare de conservare precară.

[13]Anca Gogâltan, op cit., p.10.

[14]Dragoș Gheorghe Năstăsoiu, A Holy Bishop among Holy Kings in the frescoes of Mălâncrav, 2017, Transsilvanica, p.90.

[15]Având în vedere că biserica a fost patronată de către familia nobiliară Apaffi, iar comanditarul/donatorul picturii murale este însăși Nicolae Apaffi, V.Roth  consideră că patronul bisericii dorea să fie reprezentat alături de Sfinții regi ai Ungariei medievale în vederea etalării statutului social. Această ipoteză va fi contestată în studiile viitoare care au ca obiect  cercetarea ciclului iconografic de la Mălâncrav.

[16]Se cunoaște faptul că donatorul frescei a fost familiar cu cultul Sfântului Gerard. În secolul al XV-lea când reședința nobiliară a fost mutată de la Mălâncrav la Nușeni, Nicolae de Appaffi a dedicat biserica acestui episcop./

[17]Sfântul patron a lui Nicolae de Appaffi.

[18]Gogâltan, op. cit., p.7.

[19]Ibidem.

[20]https://www.medievalandrenaissancestore.com/p-5107-chausses-13th-14th-century-linen-tt-512.aspx ,

 ,,Chausses, hosen or leggings were tight form fitting leg wear worn throughout the Middle Ages. Linen was the most common fabric for the chausses although they were also made from wool. Our pair of chausses made with a linen blend is suitable for 13th or 14th century wear. Designed to tie or "point" onto medieval braies and like the originals cut on the bias for flexibility”.

[21]Gogâltan, op. cit., p.8.

[22]Ibidem.

[23]Ibidem.

[24]Năstăsoiu, op. cit., p.91.

[25]Gogâltan, op. cit., p. 8.

[26]În prima jumătate a secolului al XV-lea, patronul bisericii Nicolae Appaffi a participat la război alături de Sigismund de Luxemburg. Dacă pictura a fost realizată în această perioadă atunci comanditarul și-a propus să evidențieze nerecunoașterea regelui Sigismund fără a-l reprezenta în ciclul iconografic.

[27]Dacă pictura a fost realizată în jurul anului 1420 atunci comanditarul dorea să evidențieze recunoașterea și împăcarea cu suveranul, astfel îl reprezintă pe sfântul patron al acestuia în stânga regelui Ștefan I al Ungariei.